previous next
dis-sĭlĭo , ŭi, 4, v. n. salio,
I.to leap or burst asunder, to fly apart.
I. Lit. (poet. and in post-Aug. prose): “duo de concursu corpora lata si cita dissiliant,Lucr. 1, 385; cf. id. 1, 391; 2, 87: “dissiliunt ferventi saxa vapore,id. 1, 491; so, “silex igni,Plin. 36, 18, 29, § 135; cf.: “mucro ictu dissiluit,Verg. A. 12, 740: “aera (sc. frigore),id. G. 3, 363: “uva pressa pede,Ov. Tr. 4, 6, 20: “haec loca vi quondam et vasta convolsa ruina Dissiluisse ferunt,Verg. A. 3, 416; Sil. 5, 616: “omne solum,Ov. M. 2, 260: “lamina,id. ib. 5, 173; 12, 488 al.: boves degustatā bupresti, burst open, = dirumpere, Plin. 22, 22, 36, § 78; id. 29, 4, 27, § 89: “risu,Sen. Ep. 113 fin.: “(vox) ubi Dissiluit semel in multas,has broken up into many, Lucr. 4, 605 (preceded by: partis in cunctas dividitur vox).—
B. To leap: “in Jordanem,Vulg. 1 Macc. 9, 48.—
II. Trop.: “gratia fratrum geminorum dissiluit,was dissolved, Hor. Ep. 1, 18, 42.
hide Dictionary Entry Lookup
Use this tool to search for dictionary entries in all lexica.
Search for in
hide Display Preferences
Greek Display:
Arabic Display:
View by Default:
Browse Bar: