I.a blowing, blast, esp. of wind (poet., most freq. in the plur.; cf.: ventus, flatus, flabra, spiritus, aura).
I. Lit.: “cur Berecynthiae Cessant flamina tibiae?” Hor. C. 3, 19, 19; Nemes. Ecl. 1, 16: aquilo suo cum flamine, Enn. ap. Macr. S. 6, 2 (Ann. v. 424 ed. Vahl.): “Borea, surdas flamine tunde fores,” Ov. Am. 1, 6, 54: “venti,” Lucr. 1, 290: “Cauri,” id. 6, 135; cf. Verg. A. 10, 97.—
II. Transf., concr., a gale, breeze, wind: “ferunt sua flamina classem,” Verg. A. 5, 832; Ov. F. 3, 599: “flamina conticuere, jacet sine fluctibus aequor,” Val. Fl. 3, 732.